ANALIZĂ Evaluările naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. „Noi nu îi pregătim pe elevi pentru viaţă, ci pentru teste”

La finalul primelor evaluări naţionale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, specialiştii şi învăţătorii susţin că testele pe care copiii le-au dat în ultimele săptămâni au fost mai mult pentru sistem şi mai puţin pentru elevi, care sunt astfel pregătiţi nu pentru viaţă, ci pentru o viaţă de teste.


news


În jur de 600.000 de elevi care termină acum clasele a II-a, a IV-a şi respectiv a VI-a au fost testaţi în ultimele două săptămâni la ceea ce s-ar putea numi competenţe cheie obţinute până acum în şcoală: scris, citit, literatură, limbă străină, matematică şi ştiinţele naturii.

Evaluările au avut loc la nivel naţional în premieră în 2014, ceea ce a însemnat şi o mobilizare a tuturor celor implicaţi, profesori, părinţi şi elevi, transformând o testare firească într-un examen stresant, cu subiecte noi, unele din afara programei şi o presiune mare pe rezultate, spun specialiştii şi învăţătorii. Sunt însă verificări necesare pentru sistem şi rămâne de văzut care vor fi rezultatele analizei pe care Ministerul Educaţiei o va publica în curând. „Aceste evaluări sunt foarte bune şi era şi cazul să le avem şi noi. Este utilă o astfel de evaluare, care trebuie să existe pentru minister, având în vedere că până acum nu ştia ce cunoştinţe au copiii, raportat la programă, în funcţie de ce au învăţat. Eu cred că ne dorim, ca ţară, să ne situăm şi noi mai sus într-un top mondial al educaţiei“, a declarat experta în educaţie Alexandra Anton.

Asta, în condiţiile în care România este în jumătatea de jos a clasamentelor mondiale la testele de citit, matematică şi ştiinţe, aplicate atât elevilor de clasa a IV-a şi a VIII-a (PIRLS şi TIMSS 2011), cât şi celor de 15-16 ani (PISA 2012). Anton, care tocmai a încheiat cu succes un master în Finlanda exact pe modelele de evaluare a elevilor, susţine însă că modul în care a fost pusă în aplicare această testare naţională nu a fost tocmai potrivită, raportându-se şi la modelul finlandez, unde totul se petrece mult mai firesc. „Dacă este să ne comparăm cu Finlanda, ei nu îşi pregătesc elevii pentru teste şi nu consideră necesară întreruperea cursurilor de la şcoală pentru pregătire. Profesorii nu îşi întrerup activitatea pentru aceste teste“, explică experta. Testele, diferite faţă de programă Şi învăţătoarea Cornelia Popa de la Şcoala 194 din Capitală, de asemenea vicepreşedinte la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, susţine că „această evaluare a presupus o mobilizare de forţe incredibilă“, învăţătorii din comisii fiind chemaţi de la 5 dimineaţa.

Dincolo de aceste „bâlbe“ de organizare, Popa spune că principalele probleme ale acestor evaluări au fost diferenţele faţă de programă şi între variantele primite de elevi, la nivel de dificultate. „Dacă la clasa a VI-a, subiectele au fost mai uşoare şi la îndemâna elevilor, la clasa a II-a au fost dificile, chiar ambigue, la română şi prea uşoare la matematică, şi, în plus, au mers pe noua programă care se va studia de la toamnă. Iar la clasa a IV-a au avut subiecte diferite ca grad de dificultate pe cele două variante primite, ca să nu mai vorbim de faptul că acest sistem le-a indus copiilor ideea că ar fi putut copia, adică de hoţi, ori asta nu e normal la aceste vârste“, a explicat învăţătoarea. Şi psihologul Diana Ioaneş, consilier şcolar la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc” din Capitală spune că nu este firesc ca aceste teste să nu fie în concordanţă cu programa actuală. „Testele care se dau dincolo de programa de la şcoală sunt, în general, cele de la olimpiade fiindcă presupun o pregătire în afara programei şcolare”, a explicat Ioaneş. Important e acum felul în care vor fi interpretate răspunsurile copiilor, susţin specialiştii, chair dacă la clasa a IV-a va fi o evaluare de sistem, nu pentru elevi neapărat. Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a explicat încă de acum două luni că vor fi stabilite niveluri de performanţă pe fiecare competenţă testată şi vor exista discuţii cu părinţii şi elevii, însă mai mult îi interesează „un tablou al pregătirii elevilor şi, de asemenea, vorbim de un sistem de pregătire a elevilor ca să nu mai aibă emoţii“. Alexandra Anton spune însă că „trebuie să fim foarte atenţi nu neapărat la conţinut“ şi ar trebui să ne gândim cât de pregătit a fost copilul în ziua aia. „El poate a luat o notă, dar poate învăţătorul nu crede că acesta este nivelul lui pentru că învăţătorul este cel care îl cunoaşte cel mai bine. Riscăm să apară diferenţe de evaluare. Este foarte important să ne uităm cât mai devreme la elevi şi să le vedem problemele. Ar trebui în primul rând discutat mai puţin cu ei despre teste. Ar trebuie să ne uităm mai mult şi să avem mai multă consideraţie pentru ce fac ei la clasă. Noi nu îi pregătim pe elevi pentru viaţă, ci pentru teste“, explică aceasta.

Ce spun elevii şi părinţii despre teste Atât copiii cât şi părinţii nu văd rostul acestor testări atâta timp cât sunt diferite faţă de ceea ce se face la clasă. O elevă de clasa a VI-a de la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc spune că subiectele i s-au părut uşoare, însă nu erau făcute după programa după care învaţă la şcoală. „Mi s-a părut că nu au avut niciun sens, că au vrut să ne mai pună în priză cu aceste teste”, este de părere eleva. Mama ei spune că testele nu ar avea vreo relevanţă atâta timp cât nu au legătură cu programa. „La tezele semestriale vezi nivelul lor în funcţie de ce au învăţat după programă”, este de părere ea. „Nu le-au dat neapărat ceea ce au învăţat la clasă. Testele acestea cred că au avut alt scop, au evaluat mai mult dezvoltarea adecvată vârstei şi dacă elevii pot să dea un test „cu ceasul în mână”. Au încercat să-i pregătească pentru viaţă, dar le-au făcut o idee falsă despre ce înseamnă un test adevărat. Mai degrabă îşi dau seama ce este un test la concursuri naţionale precum Euclid sau Cangur”, a spus şi mama unei eleve de clasa a II-a de la Liceul Teoretic „Ion Barbu” din Bucureşti. Totuşi, elevii care se obişnuiesc pentru prima dată cu emoţiile unei evaluări naţionale spun că testarea a fost o experienţă nouă şi „palpitantă” „A fost provocator pentru mine acest examen, în sensul că a fost o experienţă nouă, ceea ce mi se pare foarte palpitant. Subiectele nu au fost foarte grele, dar nici uşoare nu pot să spun că au fost. Cred că am făcut o lucrare destul de bună”, ne-a spus Andreea Roxana Popescu, elevă la clasa a IV- a-B, la Şcoala „Ion Basgan” din Focşani. Miezul testelor naţionale: competenţele În cadrul evaluării la clasa a II-a, testul a presupus evaluarea competenţelor de receptare a mesajelor citite şi testul de evaluare a competenţelor de producere a mesajelor scrise. Evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a IV-a a însemnat un test pentru evaluarea competenţelor de înţelegere a textului scris în limba română şi un test pentru evaluarea competenţelor de matematică. Iar evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a VI-a a constat în susţinerea unui test pentru evaluarea unor competenţe specifice ariei curriculare „Limbă şi comunicare”, respectiv a unui test pentru evaluarea unor competenţe specifice ariei curriculare „Matematică şi Ştiinţe ale naturii“. Fiecare test a fost elaborat pentru a putea fi rezolvat în 25 de minute la clasa a II-a şi în 60 de minute la clasele a IV-a şi a VI-a, susţin oficialii.

About Profesor Jitaru Ionel

Bine ai venit . Sunt un tanar profesor de matematica si sunt aici ca sa te ajut. Primesti ajutor gratuit la matematica pe facebook in grupul Q&A Matematica cu adresa: https://www.facebook.com/groups/MatematicaRezolvariExercitii/?fref=ts
Acest articol a fost publicat în Evaluare Nationala 2014, News. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s